Am ales lumina !

 
AM ALES LUMINA!
Doamne,
ca un copil,
mă bucur
că cerul
are ochii mei
şi mi-i rotesc
căutători...

când înaltul
este
prea înalt,
mi-i clătesc
în izvorul
de munte...

când pacea
din mine-i
zdrobită,
m-aşez lângă
bradul bătrân
şi tac...

când adun
în mine
gânduri curate,
ca lumânarea
ce arde
în sus,

atunci,
îmi înalţ
liniştit
privirea
să-i dăruiesc
Luminii Lumina!
 

BINECUVÂNTAREA LUMINII!

Când ai fereastra tăcerii
deschisă
spre Adevărul Etern,
soarele
îşi ţine întotdeauna
făgăduinţa
de a te scălda
în lumina vieţii…

în zori,
privighetoarea –
îngerul vegherii,
îţi aduce mereu
veşti
de la fraţii de dincolo…

vântul îţi mângâie
genele tremurânde
de emoţia
amintirilor sublime!

Pacea înşeptită
coboară în tine
ca într-un templu
al mântuirii…

scânteia
îşi recunoaşte
Arhetipul Sacral –
picătură
în Oceanul primordial…

în orice clipă
poţi alege şi tu
zăvorul ignoranţei
să-l zdrobeşti
atunci,
prin creştetul
nemărginirii tale
vei primi
Binecuvântarea Luminii –
izvorul a toate,

a TOTUL! 

LUMINA RĂBDĂRII
Doamne,
Când pacea din mine-i zdrobită
Abandonez gândul bolnav
În răcoarea brizei eterne.

Cu palmele deschise spre Tine
Aştept lumina să curgă-n aval
La izvorul puterilor sacre.

În armonia mişcării divine,
Cristalul din mine vibrează
Spălat de lumina răbdării!

Şi, fără de gând şi durere,
Mângâiat pe creştetul blond
Zâmbesc Luminii divine!

Apoi, îmi clătesc ochii închişi
Cu apa cea vie ca focul
Să pot vedea Infinitul.

Prin Poarta Sfânt-a Durerii,
Vălul de ceaţă dispare
Şi candela speranţei s-aprinde.

Cu ea în palme alerg
Să luminez venirea lui Kalki (Iisus)
Şi Totul are un sens !
Braşov, 1996
 

LA LUMIÈRE DE LA PATIENCE
Mone Dieu,
Lorsque la paix qui m’habite s’ècrase
J’abandonne la pensée malade
Dans la fraicheur de la brise celeste

J’ouvre mes paumes vers Toi
Et j’attends la lumière s’ecouler en aval
A la source des forces sacrées

Dans l’harmonie du mouvement divine
Dons mon espirit le cristal vibre
Lavé par la lumière de la patience

Sans pansée et douleur
Caressé au somment de la tête blond
Je souris a la lumière divine

Je rince mes yeux fermés
À l’eau de jouvence… vivante comme le feu
Pour que je puisse voir l’ Infini

Par la Porte Sacrée de la Douleur
La vague du bruillard s’évanouit
Et la veilleuse de l’espoir s’allume de l’espèrance

Avec elle dans mes paumes je m’en fuis
Pour èclairer l’arrivèe de Jesus
Et Tout à un sens !

Echivalentul în franceză : Autoarea

FÂNTÂNA

E întuneric
la mine-n adânc...
lacrima
vie îmi curge
Caut un loc
să m-ascund,
gândul durere
mă-nvinge…
Ferice aş fi,
oricât de departe,
să dau de izvorul
cu sfintele ape.
Dar, ansa-mi indică
în mine,
să sap o fântână
aproape...
Cu apa cea vie
rugina să-mi spăl,
în vasul hermetic
s-o închid
Cu moartea
învinsă prin foc,
corpul să-mi fie
un soare subtil.
Ferice aş fi
să ajung undeva
unde lumina
pe toate le ştie...
Fără-nceput
şi sfârşit,
să fiu TOT
stăpânul luminii
din mine!

ARS POETICA

 
Cu lacrima în vârful de condei
Mi-am revărsat în vers preaplinul,
N-am renunţat la luptă-n anii grei
Târziu, mi-am acceptat destinul.

 
De n-am grăbit pe scara poeziei
Poate mi-a fost un ţel ascuns,
Cătând izvorul sacru al armoniei
La Poarta lirică am ajuns.

 
Am sublimat, durerea dată
Şi suferinţa omului de rând,
Ş-am ridicat-o-n rang de artă
Cu lira-n piept mereu vibrând.

 
De când lumina-şi face loc prin mine
În pacea inimii mă regăsesc,
Contemplu cupa graţiei divine
Sorbindu-i elixirul reînnoiesc!

Chiar Platon când s-a dedicat
Întru lumina lui Orpheu,
Versul în foc şi-a aruncat
Schimbând condeiu-n kaduceu !
Braşov, 2000