Trandafirul mistic

TRANDAFIRUL MISTIC

Ţi-am răpit pentru o clipă
chipul
pentru inima mea,
m-am scăldat în lumina tăcută
din privirea Ta.

Dincolo de ape, de vânt şi de nori
e surâsul
veşniciei Tale,
dincolo de zbucium, durere şi dor
e pace, tăcere, visare…

Mă risipesc în cele patru zări,
ca lacrima Zeiței
înspumată,
adun lumina frântă
din plenitudinea furată. 

Osiris în caru-i de lumină
 mă-nalţă dincolo,
în Infinit,
iubirea veşnică s-o aflu
în Trandafirul mistic înroşit.

Respir plin de uimire
petalele Tale
divine
şi reîntors în Sine
Te recunosc în mine!

LA ROSE MYSTIQUE

pour un instant j’ai volé Ton visage
pour mon coeur
je me suis baignée dans la lumière silencieuse
de Ton regard

au-delà des eaux, du vent et des nuages
il y a le sourire de Ton étérnité
au-delà du tourment, de la douleur et du deuil
il y a la paix, le silence et le rêve

je me dissipe aux quatre vents
pareil à la larme écumante d’Isis
j’amasse la lumière brisée
de la plénitude volée

dans son char de lumière Osiris
me fait monter dans l’Infini
pour que je trouve Ton l’amour
dans la Rose Mystique empourprée

je respire tout vif
Tes pétales divins
en révenant sur mes pas
je Te découvre Mon Dieu, en moi!

Echivalentul în franceză : Autoarea

(Vol.Poarta lirica, pag.91-93

ORPHEU

… pe apele timpului, departe,
capul lui Orpheu, aruncat de bacante,
cu ochii ţinteşte pe Aglaonice
gura-i şopteşte: Euridice!!!

Durerea-l coboară în lacuri de foc,
în conul de umbră şi smog…
Euridice, iubire furată!
Euridice, prin moarte salvată!

Eliberată, pe coardă de liră vibrează,
din astre tăcute, iubirea veghează…
Euridice, lumină străveche !
Euridice, ecoul iubirii pereche!

Clipa lumină sporeşte divin,
e sufletul viu, etern feminin…
Euridice! Euridice!
Aproape, mai aproape... aice…

(Vol.Poarta lirica, pag.96-97)

                        

VIS HERMETIC

călătoresc prin noapte
         ca orice trup de lut,
         cu gândurile lupt,
dar, parcă aud şoapte…

mă trec fiori de gheaţă,
         nu ştiu ce se întîmplă!
         zvâcneşte tare-o tâmplă,
lumini îmi joc prin faţă!

în starea fără gânduri
        mă văd furat de vid…
        de viaţă mă închid
misterioase ziduri!

Pitagora - maestru luminat,
        magi cu făclii şi kaduceu,
        rotiţi anume în jurul meu,
in sacrum m-au iniţiat!

profund purificat
        prin flacăra iubirii,
        mi-au deschis trandafirii,
crucea mi-au luminat ! 

dar, visul meu hermetic

        în zori s-a terminat
        tăcut şi transformat
în mantie, orpheic…

şi numai în simboluri
      transcedentale, poate,
      voi răspândi prin artă
ascunse sacre tonuri!

(Vol.Poarta lirica, pag.95-96)